La mijlocul anului 1965, în incinta colegiului universitar din Cambridge (Anglia), studenţii la arhitectură Roger Waters , Nick Mason împreună cu Richard Wright, pianist, student la Conservator, alcătuiesc împreună o formaţie care se va numi pe rând Sigma 6, The Meggadeaths, The Screaming Abdabs, The Abdabs şi T-Set împreuna cu Juliette Gale la voce şi cu chitaristul de jazz Bob Klose. Neavând succes, Waters apelează la prietenul său, Roger "Syd" Barett, student la arte plastice. Acestuia i se datorează noua titulatură a trupei, provenita din combinaţia prenumelor a doi interpreţi de blues: Pink Anderson şi Floyd Council. Cei patru combinau acordurile de blues cu improvizaţii free-jazz. De asemenea, nu lipseau efectele de lumini şi cunoscutele explozii pirotehnice. Un nou gen se născuse: "rock psihedelic".
După un an, în 1966 ei se despart de managerul Mike Leonard şi de Bob Klose, care intrase în conflict cu Barrett. Pink Floyd sunt ascultaţi într-o seară la un concert în celebra Marquee Club de omul de afaceri Peter Jenner, care are revelaţia potenţialului lor. Trupa vizitează un Sound & Light Workshop de unde le vine ideea să se ocupe de rock-ul electronic pe teme psihedelice. Pe 15 octombrie 1966 Pink Floyd susţine un show multimedia în faţa a 2000 de spectatori, show care avea să le aducă faima peste ani. Hit-uri ca "Arnold Lane" şi "See Emily Play" cuceresc topurile în 1967.
Pink Floyd semnează un contract cu EMI Records, care le pune la dispoziţie studiourile de pe Abbey Road, iar show-urile devin din ce în ce mai explozive. Show-uri care caracterizează declinul psihic al lui Syd Barett. Solo-uri interminabile, maltratarea continuă a chitării în mijlocul pieselor, refuzul de a da interviuri transmise la televiziunea britanică şi americană, consumul abuziv de halucinogene, sunt numai cateva exemple din comportamentul lui Syd.
Primul disc apare în 1967 cu numele "The Piper At The Gates Of Dawn", care ocupă locul 3 în topul britanic. Albumul este dominat de piesele lui Barrett, atmosfera este poetică, misterioasă, ciudată. Atitudinea greu de suportat a lui Syd, mereu în contradictoriu cu ceilalţi membri, problemele sale legate de droguri determină aducerea în trupa a lui David Gilmour (în 1968), urmată de plecarea lui Syd în 1969. Pink Floyd evoluează la un concert de mari proporţii, organizat în Hyde Park, în faţa a 5000 de spectatori. În program au mai figurat Jethro Tull şi Roy Harper. În aceeaşi zi fusese pus în circulaţie al doilea album, "A Saucerful Of Secrets", produs de Norman Smith, care se clasează pana pe locul 10 în topul britanic. Floyd experimentează noi formule de sunet; sunt folosite benzi preparate, ritmuri preînregistrare, este anticipată apariţia sintetizatorului. În Franţa vor înregistra soundtrackul filmului More.
La sfârşitul lui octombrie 1969 apare dublul album live "Ummagumma", care prinde la public, dar este neînţeles de presă. În 1970 apar cele doua albume solo al lui Syd Barrett, produse de Gilmour şi Waters. Tot în 1970 este editat albumul "Atom Heart Mother", unul din cele mai reuşite albume reprezentând o coproducţie cu compozitorul de muzică avantgardistă Ron Geesin, care a aplicat astfel primele efecte sonore, prin cuplarea la mixer a două magnetofoane. Revenirea trupei pentru un concert în Hyde Park adună un public de peste 100.000 de spectatori. Pink floyd se bucură acum de o recunoaştere necondiţionată din partea admiratorilor tuturor genurilor muzicale: de la clasic la jazz, pop şi rock. Urmează experimentul muzical "Meddle". "Financial Times" îl caracterizează ca un success nemaiîntâlnit al trupei. Piesa "Echoes" de pe album este semnificativa pentru evoluţia în concert a trupei şi va deveni nelipsită din repertoriul formaţiei. Piesa cunoaşte numai un singur ton, acesta fiind vibrat continuu de Wright. Paralel cu apariţia lui "Meddle", pe ecrane apare filmul "Live at Pompeii". Pelicula cuprinde un show unic în ruinele amfiteatrului din Pompeii.Trupa înregistrează EP-ul "Eclipse", ce va sta la baza primului album conceptual, numit mai tarziu "Dark Side Of The Moon". Apărut la începutul anului 1973 albumul avea să spargă toate recordurile cunoscute până la acea data; 40 de milioane de discuri vândute până în 2004 şi single-ul "Money", ocupând pentru o durată de 15 ani topul 200 Billboard iar albumul 741 de săptămâni. Inovaţiile pe sunet proprii grupului nu lipsesc: discul începe cu reproducerea bătăilor inimii (montaj de benzi magnetice realizat de Manson); alarme, ceasuri sunând, gemete, rumoare intră de asemenea în arsenalul efectelor sonore folosite.
În ianuarie 1975, la reluarea activităţii de înregistrare, se imprimă piesa "Shine on you Crazy Diamond", omagiu lui Syd Barrett, a cărui absenţă este resimţită şi regretată de foştii parteneri. Syd îşi face apariţia în studio exact în timpul inregistrării piesei, dar numai pentru o scurtă vizită, spre marea dezamagire a grupului. Acesta, dupa unele încercări de apariţii solo, se va retrage cu sprijinul foştilor colegi în idila din Cambridge. "Shine on you Crazy Diamond" este inclusă pe urmatorul disc "Wish You Were Here" scos în 1975, piesa de titlu având de asemenea o conotaţie specială, cu trimitere către Barrett. Albumul ajunge pe locul 1 în clasamente din America şi Anglia, cu vânzări foarte bune.
O parte a anului 1976 este rezervată înregistrării albumului "Animals", apărut în ianuarie 1977, un album de valoare, dar fără nota de inedit cu care Pink Floyd îşi obinuise publicul.
Înregistrarile albumului "The Wall" sunt purtate într-o atmosferă încarcată. Certurile între Waters şi Wright marchează finalul înregistrării albumului şi Wright părăseşte trupa. Apariţia discului (decembrie 1979) atinge însă în public recorduri nebănuite; 30 milioane de albume vandute, single-ul "Another Brick in the Wall, part 2", este luni de zile numărul unu în Europa. Fisurile în trupa erau de data asta vizibile. Gilmour şi Waters nu schimbau nici un cuvânt înainte de show-uri. Wright, care nu mai făcea parte din Pink Floyd, era un simplu angajat al trupei pentru concerte, iar Mason se retrăgea timid în spatele bateriei. Pe scenă cei patru erau despărţiţi şi la propriu şi la figurat de ziduri de carton.
În 1983 apare "The Final Cut", un album ce cuprinde piese needitate pe "The Wall". Doi ani mai târziu când trupa hiberna muzical şi Waters în sfarsit îşi realizase proiectul solo "The Pros And Cons Of Hitchhiking", Waters părăseşte trupa.
După o lungă perioadă de inactivitate, turneele se reiau în 1987. Se reface formula de trio a vechilor membri (Wright revine în trupa, întâi ca membru angajat, dupa care pe post de membru oficial) pentru a înregistra albumul "A Momentary Lapse of Reason". Turneul mondial care a urmat a durat 4 ani, a avut 5,5 milioane de spectatori în 100 de show-uri, o apariţie inedită fiind concertul care a avut loc pe o scena plutitoare în laguna Veneţiei, în anul istoric 1989. Pink Floyd a avut parte însă de opoziţia lui Waters care le-a interzis să cânte sub numele Pink Floyd, dar pana la urma lucrurile s-au aranjat. În 1989 apare materialul live al turneului "A Delicate Sound Of Thunder". Acest album a fost emis prin difuzoare externe în noiembrie 1989, în spaţiul cosmic, de catre echipajul capsulei spaţiale franco-sovietice "Soyuz 7".
În 1994 apare albumul "The Division Bell" care îi poartă amprenta lui Wright. Albumul aduce trupei un nou record, fiind primul lor titlu intrat direct pe locul 1 în clasamente. În martie 1994 începe noul turneu mondial, cuprinzând 110 spectacole, susţinute în 77 de metropole, cota de spectatori de 5 milioane fiind atinsă.
Un nou album live aparut în iunie 1995, "Pulse" este înregistrat în timpul a 14 concerte consecutive susţinute la Londra. "Pulse" este un dublu album live, conţinând întreg albumul "Dark Side of the Moon", remixat live. O performanţă deosebita este sistemul de înregistrare foarte sofisticat. Pentru experti "Pulse" deţine cel mai pur sound posibil înregistrat vreodată în condiţii live. În paralel trupa lansează şi varianta video, cu inregistrarea unuia dintre cele 14 concerte. În 2000 este lansat o versiune live a albumului The Wall, o compilatie a concertelor din 1980-1981 din Londra, intitulată "Is There Anybody Out There? The Wall Live 1980–81".
Pe 2 iulie 2005, Roger Waters li se alatura lui David Gilmour, Nick Mason, şi Rick Wright pentru un spectacol în cadrul concertelor Live 8, pentru prima dată după 24 de ani când toţi cei patru membri cântă împreună pe scenă. Apar multe zvonuri despre o posibilă reuniune şi un turneu mondial, dar în ianuarie 2006, David Gilmour face un anunţ în numele trupei în care dezminte zvonurile, Pink Floyd neavând în planuri o reuniune.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Pink_Floyd
Pink Floyd sometimes confused musical virtuosity and melodrama with emotion. The restrained title track of Wish You Were Here, however, remains one of their most affecting songs -- and the closest the band ever came to country music. The instrumentation suggests Nashville: slide guitar, gentle honky-tonk piano, even some fiddle. And Roger Waters' lonely lyrics -- "We're just two lost souls swimming in a fishbowl" -- would sound natural coming out of the mouth of, say, Willie Nelson. As is, sung by guitarist David Gilmour, they're heartbreaking. 
